„Sănătatea psihică a adultului începe cu sănătatea mintală a copilului.”
(Eisenberg 1978)
Managementul este definit ca fiind procesul în care “managerul operează cu trei elemente fundamentale – idei, lucruri şi oameni, realizând obiectivul prin alţii”.
După Gerbier (1965, apud Cornescu, Mihăilescu & Stanciu, 1994) “managementul înseamnă organizare, arta de a conduce şi administra”.
Pe lângă faptul că desemnează un sistem de principii, cerinţe, reguli şi talentul de a le aplica (Macovei, 1983, apud Cornescu, Mihăilescu & Stanciu, 1994), managementul poate fi privit şi ca o sinteză între ştiinţă, practică şi artă.
Cursul de Dezvoltare Umana reprezinta un mijloc important de structurare a
informatiilor de baza pentru viitorul asistent social care ofera suport psihologic
beneficiarilor activitatii de consiliere in asistenta sociala. Se urmăreşte ca acest curs,
împreună cu orele de seminar, să conducă la asimilarea de către strudenţii Secţiei de
Asistenţă Socială a unei paradigme ce va putea fi operaţionalizată în mod practic în
activitatea lor viitoare.Paradigma în cauză, reprezintă un sistem articulat de informaţii
din domeniul Dezvoltării Umane, Teoriii şi exemple practice, care vor fi utilizate de
către viitorii specialişti în domeniul asistenţei sociale.În vederea atingerii acestor
obiective generale ne propunem ca orele de „Dezvoltare Umană” să fie realizate, atât
cursul cât şi seminariile, într-un mod interactiv, urmărindu-se implicarea activă a
studenţilor.Dezvoltarea Umană este o disciplină de sinteză ce acumulează teorii şi
informaţii din celelalte discipline psihologice (Psiholgia Individului, Psihologia
Copilului, Psihologia persoanelor în vârstă, Psihologia Socială), dar şi din Sociologie sau
Antropologie.Cursul de „Dezvoltare Umană” este în primul rând un formator de
imagine, o sursă de învăţare a modelelor de dezvoltare umană. Temele acestui curs îşi
propun relevarea problematicii fundamentale cu care se confruntă fiinţa umană la fiecare
etapă, nivel de dezvoltare.
OBIECTIVUL GENERAL
Însuşirea de cunoştinţe din domeniul cercetării sociale; formarea de deprinderi necesare
realizării de studii şi analize sociale prin valorificarea rezultatelor diferitelor cercetării
ştiinţifice de referinţă; proiectarea şi realizarea de astfel de cercetări sociale; facilitarea
dialogului, în calitate de beneficiar, cu realizatorii de cercetări.
OBIECTIVE SPECIFICE
● Cunoaşterea metodologiei de cercetare socială, a metodelor, tehnicilor şi procedeelor
de lucru
● Organizarea şi desfăşurarea cercetărilor sociale
Asistenţa socială reprezintă un ansamblu de măsuri întreprinse de către stat, biserică, organisme ne-guvernamentale spre a sprijini persoanele aflate în situaţii deosebite, deficitare, a căror stare fizică sau psihică a fost afectată de diverşi factori nocivi: apariţia unor boli cronice, deteriorarea stării materiale, calamităţi naturale, vârstă înaintată etc.
Consilierea psiho-socială este o intervenție de scurtă sau de mai lungă durată, în scopul prevenirii, remiterii sau asistării rezolutive a unor probleme personale (emoționale, cognitive si/sau comportamentale) sau familiale/relaționale cu impact individual, familial și comunitar dezorganizator.